Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta, pe un fundal muzical al etniei rome, pentru a cere demisia ministrului ungar al transporturilor după afirmațiile acestuia de romi, care ar ...
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în decembrie 2025, de 11.841 de persoane, cu 53 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.864 de beneficiari cu pensie din ...
Orchestra 'New Hope', sub bagheta maestrului Laurențiu Muntean, va susține la Ateneul Român, sâmbătă, de la ora 17:00, concertul 'Muzică de Film', un eveniment care propune publicului o fuziune între ...
Departamentul american al Justiției a anunțat vineri publicarea a circa trei milioane de noi documente referitoare la pedofilului miliardar cu conexiuni politice Jeffrey Epstein, inclusiv circa ...
The National Institute for Research & Development in Informatics - ICI Bucharest will organise, from March 10 to 12, at the Palace of Parliament, a new edition of the international event called ...
Doi italieni care ar fi închiriat mașini de lux de la firme din Arad, pentru ca apoi să le ducă în țara lor pentru a fi vândute, au fost reținuți de polițiști, iar cercetările continuă pentru ...
Tribunalul Federal Suprem Elvețian (SFT) a trimis, joi, litigiul legat de medalia de bronz din finala de la sol, în concursul feminin de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, ...
Toxicological tests performed by forensic specialists revealed that the Greek driver of the minibus involved in Tuesday's accident on National Road DN 6 in Timis County had consumed cannabis, cocaine ...
Ministrul Transporturilor din Spania, Oscar Puente, a subliniat joi că Guvernul din care face parte a majorat cheltuielile pentru rețeaua feroviară, după mai mulți ani de investiții insuficiente, în ...
Consiliul General al Capitalei a respins, joi, cu 24 de voturi 'pentru' și 29 de abțineri, proiectul care prevedea achiziționarea de servicii de audit extern în vederea efectuării unei analize de ...
Exporturile italiene către Statele Unite au crescut cu 7,2% în 2025, în pofida tarifelor vamale impuse de președintele Donald Trump, arată cifrele publicate joi de Institutul Național de Statistică ...
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în decembrie 2025, de 882.958 persoane, cu 398 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 841.257 erau ...